Petra Iosub
Iarna fiorentina

A fost de ajuns o scurta racire a vremii , ca iarna sa poposeasca si la noi. Nu iarna calendaristica….iarna noastra de acasa , iarna din copilaria noastra , cu zapada spulberata , cu inghet  si zapada care sa iti scartaie sub picioare. Cum la noi iarna adevarata tine putin , pentru doua zile , parcurile au fost pline cu copii si parinti , dornici sa se joace in zapada. Spre deosebire de acasa , aici edilii nu au fost luati pe nepregatite de vremea rea , transportul in comun nu a fost suspendat , intotdeauna s- a gasit o alernativa pentru zonele colinare , afectate de vremea rea iar oamenii au putut ajunge la munca.

Iarna – anotimp de poveste….

Asa a fost si la noi , doar ca a durat prea putin…

Prajitura rapida si pufoasa cu mere

De-a lungul anilor am incercat multe retete de prajituri cu mere dar asta m-a atras in mod special pentru ca se face repede , este pufoasa si costa putin.

Pentru a o realiza am avut nevoie de :

2 oua

9 linguri de zahar

9 linguri de ulei de floarea soarelui

9 linguri de lapte

12 linguri de faina

1 plic praf de copt

4 mere

scortisoara , zahar vanilinat

Cum am procedat :

Am ras cele patru mere si le-am stropit cu putina zeama de lamaie . Intre timp am preparat aluatul .

Am mixat mai intai ouale pana au devenit spumoase , am adaugat apoi cate putin zaharul si am continuat sa le bat impreuna pentru inca 3-4 minute . Am adaugat apoi uleiul cate putin pentru a-l incorpora bine in aluat. Faina am amestecat-o cu praful de copt si am adaugat-o in compozitie , putin cate putin , alternand-o cu laptele. Am adaugat zaharul vanilinat ….cine doreste , poate pune esenta de rom, eu am preferat fara. La fine rezulta un aluat fin de consistenta unei smantani. Am uns o tava detasabila pe care am captusit-o cu hartie de copt. Am pus jumatate de aluat  iar deasupra am adaugat merele rase. In mere nu am adaugat zahar pentru ca imi plac mai acrisoare. Deasupra merelor am presarat scortisoara rasa. Am turnat deasupra si restul de aluat si am copt la circa 200 de grade  pana cand prajitura s-a rumenit frumos. Pentru mai multa siguranta , se face proba scobitorii.

Rezultatul a fost mai mult decat satisfacator si cu siguranta o voi mai face.

 

Presa noastra cea de toate zilele…

Nu mai suport sa citesc o anumita parte a presei romanesti din Italia in care romanii sunt asmutiti unii impotriva altora…in care , de n ori pe zi suntem intoxicati cu ” articole” despre furturi , crime , violuri , accidente si alte dezinformari . In care se scriu articole laudative sau denigratoare la comanda sau din interese meschine. In care se fac si desfac combinatii si interese. In care , daca nu esti agreat  de ” redactie ” , ai sanse infime sau chiar deloc , ca sa ti se publice vreo idee. Cica presa scrie ceea ce se cere….si romanul asta cere sa citeasca…..golaneala , adica.

Timid  dar decis ,  a inceput sa apara pe piata ” concurenta ” . Oameni , entuziasti , care prin determinare si profesionalism , au grija sa ne aduca informatii obiective si de interes . Poate ” veteranii ” ar trebui sa ia exemplu de la ei , ca pentru a face presa trebuie intai de toate sa fii obiectiv , determinat , dar mai ales , incoruptibil ….

De aceea , am decis sa nu mai citesc o  anumita parte a presei ! De prea multi ani am platit ( timp si bani ) ca sa fiu intoxicata. Este protestul meu daca vreti,  fata de toate minciunile , manipularile si mizeriile care ni se servesc de catre tot felul de ” scartza , scartza ” .

La multi ani , “bobor” indragostit !

Azi este ziua cea mare …..cum, nu stiti care ? Valentinu’ , bre…..nu  Dragobetele nostru , asta e de import , asa ca-i musai sa sarbatorim si sa dam prilej de bucurie comerciantilor. Ca orice indragostit ii cumpara acolo iubitei , o zambila , o acadea , o floare (daca e de plastic , si mai bine , ca o foloseste si la anul ) , un chilot sau o jucarie de plus ori pentru poftele trupesti….dupa buget , deh  🙂 .

Daca nu sarbatoresti Valentinu’ e ca si cum n-ai avea cont pe facebook. Asa ca , fetele cochetele , faceti-va frumoase , parfumate , rujate si rosate (musai cu ceva rosu , nu ? ) si scoateti-va Valentinu ‘ in oras . In parc , la un suc , la o cafea sau chiar la o carciuma….tot dupa buget ….al Valentinului 🙂 ;).

Si petreceti o zi plina de iubire … iar daca se termina cu o partida de sex , e si mai bine ;). Ca de maine incolo , veti pune la pastrat si cadoul primit , chilotii rosii vor astepta cumintei valentinu’ urmator , pe jucariile de plus primite-n dar se va asterne praful iar cina romantica va ramane doar o amintire. De maine va veti iubi la fel ca in tot restul anului , ca nu mai trebuie sa demonstrati nimic 🙂 . Si cand veti dori sa-l mai surprindeti , faceti-i si ceva de mancare ca o pluti ea dragostea in aer 24/24 dar pe stomacul gol nu dureaza prea mult 🙂 😉

Hai, la multi ani , ” bobor ”  indragostit ! 🙂

Craciun cu prieteni …si putina gripa :)

Desi sarbatoarea Craciunului a pierdut mult din farmecul de altadata , singurele momente care te fac sa il simti este cand te aduni cu familia la masa sau prietenii . Anul asta , un pic pentru a nu simti departarea de cei dragi , un pic pentru a iesi din casa dupa cateva zile cu febra si antibiotice , am ales sa stam impreuna cu prieteni dragi. In fond , o iesire , fie ea si pe vreme rece , face bine la imunitatea , mai ales cand compania este una placuta.

Sunt locuri pe care in fiecare zi le descopar cate putin. De data asta , a trebuit sa urcam spre munte , pentru a descoperi si ne bucura sufletul de oameni noi si locuri minunate. Localitatea San Godenzo este o comuna la circa o ora de orasul meu dar recunosc , in toti anii petrecuti aici , nu am reusit sa o vizitez.. Putina zapada sus in varf , a intregit spectacolul naturii unei zile obisnuite (sau nu ) de Craciun.

Un loc primitor , oameni care te intampinacu zambetul cald si te ospeteste asa cum stiu ei mai bine.

Bucurosi ca am avut ocazia sa ii cunoastem , sa gustam din bunatatile pe care ni le-au servit si ca am putut petrece cateva ore in companie mai mult decat prieteneasca. Pentru cateva ore , am adus mai aproape Craciunul de noi prin atmosfera , bucatele romanesti din care ne-am infruptat si caldura oamenilor.

Cu speranta ca vom reveni cat mai curand la Osteria Il Refugio , unde ne asteapta intodeauna Olivia si sotul ei cu bucate gustoase si indestulatoare.

Cu gandul la Craciun…..

Pentru noi , cei plecati prin lume , apropierea sarbatorilor de iarna mai ales , este un moment pe care cu greu il depasim. Suntem cu inima impartita in doua lumi. Lumea noastra , cea de acasa , cu cei dragi noua , pe care-i vedem tot mai rar , cu traditiile noastre si lumea in care suntem gazduiti , ca niste oaspeti care inca nu s-au decis cand sa se intoarca acasa. Ne ascundem lacrimile ascultand colinde care , credem noi ne aduc mai aproape de ACASA si incercam sa pastram traditiile , intampinand sarbatorile asa cum am fost invatati ….adunandu-ne in jurul centrului spiritual care ne reprezinta si ne mai uneste -biserica- sau pregatind bucatele traditionale . Incercam sa ne ascundem emotiile , vrem sa parem un munte de piatra , in realitate suntem mai sensibili ca papadia. Cum sa vorbesti cu ei , cu cei dragi , in astfel de momente si sa incerci sa fii tare ? sa le lasi impresia ca esti ok cand de fapt tu stii ca nimic nu va mai fi ca inainte …..ca din momentul in care ai ales sa pleci , ti-ai asumat si acest risc ? Ne mintim incercand sa fim puternici , incercand sa mentinem acea legatura invizibila cu trecutul nostru …nimic nu mai este la fel. Nici colindele pe care le cantam in seara de ajun ,umbland  cu grupul de copii pe ulitele satului si intorcandu-ne dupa cateva ore acasa cu traista plina de covrigi , nuci , mere , portocale sau chiar banuti ( dupa cat era gazda de darnica) , inghetati si cu ciorapii uzi leoarca de la incaltamintea rupta sau de cauciuc. Nici ritualul impodobirii bradului de Craciun….pe care mama ni-l facea din crengute de gutui ….mai tarziu, din brazi mici cumparati din piata si pe care ii impodobeam cu covrigi si bomboane invelite in hartie colorata . Astazi , in zadar astepti sa mai auzi un glas de copil colindand…..poate pe la sate se mai pastreaza traditia. Aici suntem rupti de toate acestea. Putinele evenimente care se tin , majoritatea folclorice , nu pot inlocui amintirile cu care am crescut. Si ca sa ne amagim ca totul e bine , ne impodobim bradutul de plastic , pregatim cate ceva din bucatele traditionale dar masa de sarbaatori nu mai este la fel. Ne mai intalnim cu prieteni sa stam impreuna si sa ne imaginam ca suntem acasa . Astazi suntem noi ….maine vor fi poate copiii nostri care vor simti la fel. Viata ne pune continuu in fata a noi si noi provocari. Si una dintre ele este chiar alegerea pe care fiecare ne-am asumat-o….

Hai , sarbatori fericite !

Spectacol multietnic la Firenze

Comunitate….acel grup de persoane cu interese , credința și norme de viață comune.

A vorbi despre comunitatea românească din Florența , înseamnă a te reduce strict la comunitățile celor trei biserici românești existente în oraș…..sau in alternativa , la spectacolele de folclor la care se tzopaie și se ” simte românește”. In general actiunile comunității românești sunt împărțite pe grupuri  (fiecare biserică are grupul ei) sau pe acțiuni ale anumitor asociații prezente in teritoriu. Duminică am fost prezenta la un eveniment multietnic,  organizat de Asociația  catolică Migrantes , in scopul de a da voce comunităților străine din teritoriu , pentru o integrare și reprezentare mai bună și în ocazia apropiatelor sărbători . Un eveniment la care erau invitați să participe cu mici momente tradiționale , comunitățile din Romania , Filipine , Peru și Sri Lanka. Nu am știut exact ce se va întâmpla acolo , cu excepția informațiilor distribuite în pliantul de pe pagina Parohiei Greco- Catolice Române. Am sperat la o seara de frumos , in care noi , romanii , să arătăm și celorlalți, cu demnitate, o parte a  tradițiilor noastre. Da , demnitate zic…..pentru că  România nu este o tara din lumea a treia iar aceasta imagine trebuie să o transmitem  noi , cei ce locuim in afara țării. După ceea ce s-a întâmplat , nu pot decât să cred că ori nu exista comunitate românească în Firenze ( deși anagrafic suntem vreo 11000 de romani ), ori chiar suntem cetățeni ai lumii a treia. Momentul românesc a avut loc la începutul ” spectacolului” tocmai pentru a da posibilitatea Părintelui Sician de a participa la recepția de la Consulatul României din Bologna , unde era invitat. Inițial am crezut că a fost pregătit un moment artistic dar ” momentul ” urma să fie ținut de cei 7-8 romani prezenți la eveniment . S- au cântat trei colinde românești ( foarte frumos , zic eu ), frumușel , ca  la școală , cu foile in mână și îmbrăcați fiecare cum ajunsese de pe strada . Nu doresc sa incriminez pe nimeni , îmi exprim doar dezamăgirea că într-o asemenea ocazie care ni s- a oferit , comunitatea românească a fost absența. Cei câțiva prezenți am incercat să spălăm imaginea comunității dar efectul a fost contrar pentru că imediat după momentul românesc , comunitatea noastra a rămas în trei persoane….și doi copilași , dintre care unul în căruț. Și mulțumesc aici mamei lor , care a venit 30 de minute cu trenul , pentru a se bucura si de momente românești. Dacă celelalte comunități au ascultat și aplaudat momentul nostru , construit ad- joc, noi , am dovedit lipsa de respect și am plecat , înainte de a vedea și momentele lor. Suntem comunitate românească dar nu existam ….suntem doar când mergem la biserică să ne rugăm , să bârfim sau sa ne ghiftuim la sărbători și pomeni….eventual , mai intermediem niste locuri de munca. Ca ne place sau nu , cam asta este realitatea.

Au urmat momentele artistice ale comunităților din Sri Lanka ( excelente coregrafia și costumele ) , corul comunității din Filipine , care trăiește în orașul nostru,  ( totul la superlativ ! ). Moment foarte bine lucrat , sincronizare perfectă , ținuta demnă , voci absolut superbe , intr-un cuvânt , atitudine si respect . A urmat momentul grupului de fetițe din Peru , care au transmis un mesaj foarte vesel și colorat. Moment frumos , ca și copilele care ne-au incantat cu talentul lor artistic.

De altfel , toate trei comunitățile au primit aplauze îndelungi , ca semn al prețuirii pentru ceea ce au oferit celor prezenti.

Am plecat acasă cu un gust amar. Exista comunitate românească în Firenze ? Da , doar de sărbători la biserica…..sau la spectacolele cu tzupaidale. Altfel , suntem romani invizibili , prezenți doar în arhivele anagrafice.

Iată , câteva fotografii cu momentele celor trei comunități….cu noi , îmi este rușine să pun pentru că păream o adunătură de ciudați , de locuitori ai lumii a treia. Îmi cer iertare dacă cineva se va simți ofensat in urma celor scrise de mine dar asta arătăm lumii că suntem….

Citește mai mult

Colosul din piazza della Signoria-by Urs Fischer

Multi artiști internaționali a găzduit orașul nostru de-a lungul timpului. Cei ce își expun operele in aer liber aleg de obicei piețele publice , cu afluență de turiști , unde operele pot fi admirate pe o perioada determinata de timp. Catalogat de multi ca unul dintre cei mai mari artisti contemporani , elvețianul Urs Fischer este protagonistul proiectului “In Florence” de acest an , expunând in piazza della Signoria o sculptura de mari dimensiuni-circa 12 metri- in metal, ale cărei forme sunt un amestec de ceva infantil , totemic și arhitectonic. Un artist considerat ” rinascimentale ” in sensul de abstract și de adaptare la o forma de nou , ca forma de exprimare . Statuia expusa în piața florentina , ” gigantul ” , cum i se mai spune , a mai fost expusă în 2015 la Seagram Plaza din New York. In Firenze , colosul din metal va fi expus până în 21 ianuarie 2018.

” Un monument de o simplitate la primordialitate a gestului uman care transforma materia . O privire mai aprofundată a aluminiului care ne ajuta sa descoperim improntele artistului ” ….a spus curatorul evenimentului.

Nu știu ce mesaj a putut transmite aceasta ” opera” dar , chiar cu riscul de a părea o ignoranta , mie nu îmi transmite nimic ….

Scoala care nu se inchide niciodata
Copiii vin cu plăcere la şcoală chiar dacă e vacanţă
Profesorul Aioanei predă română, franceză şi este mentorul atelierului de pictură. Renumele şcolii a ajuns până în Japonia. Toată vara, copiii decorează pereţii şcolii cu picturi murale. Relaţia profesorului cu elevii săi este indestructibilă, fiind un exemplu pentru sistemul de educaţie la nivel naţional.

Lipsit de perspective, sistemul românesc de învăţământ supravieţuieşte prin oamenii săi, prin cei care dau culoare unor clădiri neprietenoase. La Buhalniţa, şcoala nu se închide niciodată. În plină vacanţă, copiii se adună zilnic la poarta unităţii de învăţământ şi aşteaptă, răbdători, să apară directorul şi să le deschidă.

„Facem educaţie, nu instrucţie”

Şcoala din Buhalniţa se află „la capătul judeţului, într-o zonă cu oameni săraci, dar frumoşi”, descrie situaţia directorul Vasile Aioanei. Profesor de română şi franceză, Aioanei reuşeşte, încă din 1979, să-şi apropie toţi copiii din sat şi să-i facă pe aceştia să uite că este vacanţă. „Şcoala transmite instrucţie şi, uneori, ne scapă din vedere educaţia. Pierdem un lucru esenţial, iar prin activităţile din vacanţă ne ocupăm tocmai de educaţie. Învăţăm copiii să fie receptivi, să deosebească binele de rău, frumosul de urât”, susţine Vasile Aioanei. Acum, la Buhalniţa, are loc un fel de tabără de pictură murală, în care copiii refac fresca exterioară a şcolii.

Unică în ţară

Practic, câte 20-30 de copii vin zilnic la şcoală pentru a repara pereţii exteriori şi a-i picta. „În cursul anului şcolar se întâmplă diverse accidente iar pereţii suferă. Refacem fresca, ne ocupăm de părţile accidentate şi adăugăm elemente decorative. În ceilalţi ani ne-am ocupat de doi pereţi, acum ne ocupăm de toată şcoala”, spune directorul. Aşa se face că, în toamnă, când se reia activitatea didactică, şcoala din Buhalniţa va deveni singura şcoală din ţară pictată de proprii elevi. Atelierul de pictură din şcoală este însă unul vechi, care şi-a construit un brand recunoscut în străinătate şi mai puţin în ţară.

Peste 1.000 de premii

Ideea dezvoltării artelor plastice în micul sat de pe dealurile Cepleniţei i-a venit profesorului Vasile Aioanei încă din 1979. Profesor de română şi de franceză, acesta era atras de pictură dar nu a reuşit să-şi construiască o carieră în arte. A constatat însă că îşi poate ghida elevii. „După doar 2-3 luni de activitate am participat la un concurs liber organizat de revista Cronica. În acea perioadă, concursurile erau cu tematică comunistă impusă, dar acesta a fost un concurs liber. Am luat menţiune iar una dintre lucrări a apărut pe copertă. Pentru a fi siguri că nu este o întâmplare, am participat şi la un al doilea concurs. Aşa am ajuns să adunăm peste 1.000 de premii, din care circa 300 sunt obţinute la concursuri internaţionale”, explică profesorul Aioanei.

Copiii din Buhalniţa au luat premii cu picturile lor în Japonia

Toţi învaţă să picteze

Pe lângă atelierul de pictură, directorul a înfiinţat şi un cenaclu literar care se bucură de succes. „Într-un sat aflat la capătul judeţului, nu ai prea multe variante de a-ţi ocupa timpul liber. Au pătruns internetul şi televiziunea, dar avem copii buni. Cei care vin la cerc sunt performeri”, se mândreşte el. Pentru a nu-şi dezamăgi elevii, profesorul Aioanei nu a inclus criterii de selecţie, îi primeşte pe toţi. „Nu poţi să-i spui unui copil că nu este talentat. Chiar şi cei cu talent mai puţin pot reuşi dacă muncesc, dacă deprind tehnici”, spune el. Aşa s-a ajuns ca, de la desenul pe hârtie, elevii să treacă la pictura murală iar cel mai important test este decorarea propriei şcoli.