Cotidian…

Vremea rece si umeda din ultimul timp isi puse amprenta si asupra starii ei de sanatate. Parca nici oasele nu mai vor s- o asculte iar tratarea lor nu insemna pana acum decat niste bani aruncati. Desi isi propusese sa se trezeasca devreme ( mereu spune asta :)) , o prinse ora 9 in pat. Cu miscari  lente se ridica si se imbraca. In timp ce se spala , din bucatarie o izbi o aroma de cafea pe care doar el stia sa i- o pregateasca atat de buna. Cu ochii pe jumatate deschisi reusi sa bea o inghititura de cafea , Ceasul continua sa ticaie parca facandu- i in ciuda ca pana si el se misca mai repede. Isi aduna puterile si iesi sa cumpere niste paine si lapte. La magazin , fu placut surprinsa cand casiera ii oferi , o data cu bonul ,  si un buchetel cu o ramurica de mimoza, cu urarile de rigoare. Abia atunci realiza ca azi era 8 martie.Nu i se mai intamplase ca sa primeasca flori exact de unde ar fi trebuit sa le cumpere. Se intoarse acasa si isi aduse aminte ar mai fi avut cate ceva de rezolvat dar timpul , inamicul ei , nu o ajuta prea mult pentru ca trebuia sa plece la job. O jumatate de zi in care nu a facut mai nimic. Spera ca macar la munca va avea parte de o zi usoara , macar astazi , de ziua ei. In oras sunt anuntate manifestatii si proteste , prin care se cere eliminarea violentei fizice si psihice asupra femeii. Ar fi mers si ea , i- ar fi placut, dar nu putea lipsi de la munca. Stia ca nu isi poate permite sa lipseasca nici macar o ora , gandindu- se cat conteaza putinul ala cu care e platita , pentru familia ei. Dupa amiaza fuse una plina , noi sarcini se adaugara celor deja existente. Trebuia sa le faca fata , nu exista ” nu pot ” sau ” fac maine ” . Kilometri zilnic , urcand si coborand etaje …macar daca ar fi doar atat….

Dupa trei ore  picioarele  incepura sa n- o mai asculte. Stia ca trebuie sa reziste , ca mai sunt  inca  cateva ore si pleaca acasa….dar pentru a ajunge  trebuie sa mai reziste un pic , daca are noroc , poate ajunge intr- o ora…

Se urca in autobuz , se aseza pe un scaun  si simti ca un milion de ace ii inteapa talpile. O ploaie de furnicaturi puse stapanire pe talpile ei si singurul ei gand fuse acela de a reusi sa ajunga acasa. Pentru ea ziua de munca s- a incheiat dar nu si ziua. Tot ce vrea este sa faca un dus si ajunsa in pat ,  sa isi intinda picioarele pe un munte de perne …

Iar noaptea ce bate la usa , sa ii aduca odihna binemeritata. Maine , o noua zi o asteapta …asa ca nu isi  poate permite nici maine sa spuna ” nu pot ” sau  ” fac maine ” ……