Statuile de daci din gradinile Boboli din Florenta

Descoprite în al III-lea deceniu al sec. XVI-lea în urma săpăturilor arheologice efectuate în via Lata din Roma şi provenind probabil de la Termele lui Agrippa, cele două statui expuse astăzi în Grădinile Boboli din Florenţa, au făcut parte din colecţia cardinalului Andrea della Valle (1463- 1534), colecţionar de antichităţi din epoca romană şi realizatorul primei mari colecţii de acest gen ce a marcat Renaşterea.
Cele două statui din porfir, aşezate în Grădinile Boboli din anul 1810, reprezintă statui de daci, recunoscuţi după portul popular compus din cămaşa lungă până sub genunchi, mantie lungă prinsă pe umăr cu fibulă în formă de disc, pantaloni largi, legaţi în jurul gleznelor cu ajutorul şireturilor de la opinci, iar în statuia intitulată Pileatus se poate identifica Decebal, regele Dacilor.

Lorenzetto Lotti (1490- 1541), sculptor şi arhitect, prieten şi elev al faimosului Raffaello Sanzio s-a ocupat de realizarea vilei cardinalului, cât şi de restaurarea obiectelor antice ce se aflau în colecţie. Va realiza în scurt timp un “hortus pensile”, o lojă închisă în grădina vilei pe care o va împodobi cu statui şi inscripţii, printre care şi statuile de prizonieri (domnia lui Traian, 97-117d.Hr. – Domnia lui Hadrian, 117-138d. Hr.), deja restaurate şi amplasate pe socluri decorate cu trofee şi victorii. Aceste lastre de marmură ce au fost găsite în anul 1532, tot în via Lata se încadrează în stilul sculpturii romane din sec. al III-lea. Încă se mai discută asupra anilor în care s-au executat acestea, cât şi în privinţa monumentului pentru care au fost făcute (Arcus Nuovo al lui Diocletian sau faţada Templului Soarelui, dedicat lui Aurelian)
O imagine detaliată o avem de la pictorul olandez Maarten van Heemskerck din anul 1558, unde se pot vedea cele două stătui în colţurile dintre curte şi lojă unde se mai aflau alte 2 statui cu acelaşi subiect. Giorgio Vasari, pictor, arhitect şi istoric florentin, descria statuile din porfir: ” Doi prizonieri făcuţi din acelaşi porfir, înalţi de patru braţe fiecare, lucraţi de antici cu cea mai mare judecată, şi care astăzi sunt extraordinar lăudate de toate persoanele excelente, cunoscându-se dificultatea pietrei.”

După moartea cardinalului Andrea della Valle, vila va trece în proprietatea nepotului său, Camillo Capranica, iar colecţia de antichităţi va fi dată lui vescovului Bruto della Valle. În anul 1584, întreaga colecţie Capranica- della Valle va fi cumpărată de Ferdinando I de’Medici, cardinal la Roma şi fiul lui CosimoI de’Medici şi al Eleonorei di Toledo. Această vânzare nu este întâmplătoare ţinând cont de relaţiile dintre Andrea della Valle şi întreaga familie de’Medici, toţi fiind mari colecţionari: Andrea della Valle a fost numit cardinal de către papa Leon X (Giovanni de’Medici, fiul lui Lorenzo Magnificul), iar în anul 1533 a fost numit Guvernator în lipsa papei Clement VII (Giulio de’Medici) ce se afla i Franţa pentru celebrarea nunţii dintre Caterina de’Medici şi Francisc I al Franţei.
Statuile vor fi transportate la Villa Medici din Roma şi aşezate pe faţada principală. În anul 1587 Ferdinando de’Medici preia conducerea Toscanei şi se va întoarce la Florenţa, astfel că statuile vor rămâne doar martore al sărbătorilor ocazionale ce se desfăşurau la vila de pe Pincio, aşa cum se vede şi în pictura lui Gaspar van Wittel din 1685, în care se recunosc cele două statui de porfir.

Odată cu moartea ultimei descendente a dinastiei de’Medici, Anna Maria Ludovica, în anul 1737, familia habsburgică de Lorena va prelua puterea acesteia cât şi toate bunurile familiei de ‘Medici. Cu numai câteva luni înaintea morţii sale, Anna Maria Ludovica semnase Acordul de Cesiune a patrimoniului artistic către dinastia de Lorena prin care stabilea ca acesta să rămână “pentru înfrumuseţarea statului şi de a trezi curiozitatea străinilor”, operele de artă fiind menite “să fie de folos publicului” din Florenţa.
Acest acord a fost respectat pe deplin de nouă dinastie şi Leopold al II-lea decide ca cele mai frumoase şi importante opere de artă ce se aflau la Roma să fie aduse la Florenţa unde îşi avea rezidenţa. O atenţie deosebită s-a acordat acestor statui de prizonieri care au fost ambalate în cutii de lemn şi transportate timp de patru luni pe mare, până la Livorno. Cei “patru Sclavi ce erau pe faţada” şi “două socluri ale Sclavilor” vor ajunge la Florenţa în anul 1789.

Leopold al II-lea (1747-1792) a fost unul dintre așa-zișii “monarhi luminați”, cel care în 1786 pentru prima dată în istorie a abolit pedeapsa cu moartea şi cel care pe perioada cât a locuit la Florenţa, Toscana a cunoscut o mare înflorire economică şi socială.
Ideea sa era ca cele patru statui de Barbari Prizonieri (trei în porfir şi una în marmură albă) să fie puse sub Loggia dei Lanzi, proiect nerealizat, acestea rămânând în depozitele Coroanei Ducale.
În anul 1801, Toscana va fi cedată Franţei şi se va numi Regatul Etruriei şi, în 1809, la Palatul Pitti va locui Eliza Baciocchi Bonaparte, sora lui Napoleon. Găsind cele două statui din porfir neutilizate, Giovanni Battista Baldelli, “Conservator al Palatelor, Grădinilor şi Apartamentelor ce aparţin Coroanei”, decide ca acestea să fie aşezate la intrarea laterală în Palatul Pitti, pe aleea ce conduce direct în Grădinile Boboli.
Materialul preţios cât şi subiectul au constituit emblema gloriei Imperiale formând o adevărată “via triumphalis”, la fel cum Leopold al II-lea ar fi dorit ca aceste statui să fi făcut în Piaţa Senioriei o orgolioasă celebrare a dinastiei sale.

by
Melania Cristina Cotoi

GHid turistic autorizat ,  Firenze si  Provincia