Daca primavara ar avea lacrimi

Daca aş privi răsăritul
cu ochii inimii,
m-aş rătăci în sufletul tău,
ca să-ţi culeg lacrimile…

Şi dacă primăvara ar avea lacrimi,
le-aş transforma în iubire.
Lasă-mă să te caut în infinit,
Ca pe un colţ de fericire.
Dacă dragostea ar plânge,
aş sorbi roua obrajilor tăi,
ca pe o licoare,
ademenitoare,
îmbătându-mă de frumuseţea ta,
să pleci din vitrina inimii mele,
nu te-aş mai lăsa.

Lasă paginile vieţii,
de până acum,
vino în clipa noastră,
să te am aici,
în soarele dimineţii,
după singurătăţile alungate,
în cea din urmă noapte albastră.

Ia-mă în dorurile tale,
Ca pe un gând nemărginit.
Nu plânge sub razele astrului etern,
căci tu eşti soarele din tot ce-aş fi,
arzi ca un foc şi printre flăcări mă cern…

Vino…
Clepsidra vieţii nu ne lasă,
plânge şi ea uşor,
cu nisip de lacrimi,
parcă în neuitare e rămasă…
Dacă primăvara ar avea lacrimi,
ţi-aş face brăţară de vise împlinite,
din infinitul meu dor.
Şi dacă primăvara ar mai avea lacrimi,
ţi-aş face o floare de colţ,
şi ţi-aş aşeza-o în părul pe care,
l-aş alinta cu mângâierile mele,
ca să te duc mai apoi,
departe de clipele grele…
Dacă anotimpurile ar avea toate lacrimi,
Le-aş transforma în râul vieţii.
Apoi te-aş fura din tristeţe,
ca să îţi dăruiesc surâs.

Iar plângi?
Uite…promite-mi că vom strânge împreună,
toate lacrimile, după ce citeşti,
al meu vers,
şi întoarce-te spre noi doi,
să fim cei mai fericiţi,
din acest univers.

Dacă primăvara ar avea lacrimi,
le-am transforma amândoi în iubire.
Deci vino…
În viaţa mea,
Şi în cea mai frumoasă trăire.

Autor Adrian Melicovici
( din volumul de poezie COLŢ DE CER)