Petra Iosub
8 martie – ADEVARUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII

Femeile lumii sarbatoresc astazi o zi numai a lor ca simbol al luptei prin care au reusit sa castige si sa se bucure de drepturi civile .

Dar care este adevarul despre originile acestei zile , ce simbolizeaza ea de fapt ?

Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.

Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.

Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.

 

 

Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică



Totuși, cum s-a născut 8 martie?

 

 

În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.


 

FOTO: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „mamele” comuniste ale Zilei Femeii



Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.

 

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.

 

 

Ghioceii pătați cu sânge

 

 

Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.

Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase gre-va. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.

Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.

Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie ȚarulNicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!

În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.

Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.

 

 

Minciuna le-a venit mănușă

 

 

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.

În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.

 

 

Ce a urmărit L’Humanité?

 

 

Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul – soare primăvăratec sau viscol – sau protagonistele – textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului – 8 martie 1857, New York – și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.

Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.

Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.

 

 

Ziua în care Femeia devine Bărbat

 

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații. De afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

Martisor , 1 martie

Povestea Mărțișorului

De obicei, fetele și femeile primesc mărțișoare în 1 martie și în următoarele zile ale lunii, ca semn al sosirii primăverii.

Potrivit legendelor românești, în vechime, mărțișorul se confecționa din două fire răsucite de lână colorată de culoare albă și neagră sau albă și albastră și se dăruia în prima zi a lunii martie, fiind legat de legenda Babei Dochia.

Originile acestui obicei nu sunt cunoscute, dar se consideră că a apărut în perioada Imperiului Roman, când prima zi a primăverii coincidea cu Anul Nou, în luna lui Marte, zeul războiului, dar și al vegetației și fertilității. În acest context, cele două culori care alcătuiesc șnurul mărțișorului simbolizează pacea – albul și războiul – roșul. Până la începutul secolului al 18-lea, Anul Nou s-a sărbătorit la 1 martie.

Prima mențiune a mărțișorului pe teritoriul României este făcută de Iordache Golescu. La acest obicei se referă și folcloristul Simion Florea Marian, în cartea sa, “Sărbătorile la români”, afirmând că în Moldova, Muntenia și Dobrogea părinții obișnuiesc să lege de 1 martie o monedă de argint sau de aur la gâtul sau mâna copiilor, cu șnur roșu și alb. Se considera că mărțișorul le va purta micuților noroc tot anul. În unele zone ale țării s-a păstrat obiceiul ca mărțișorul să se poarte timp de 12 zile, fiind apoi legat de ramura unui copac tănăr. Dacă copacul înflorea și îi mergea bine, se considera că și anul copilului va fi bun.

 

În prezent obiceiul care se păstrează în multe dintre satele românești este ca mărțișorul să fie purtat pe întreg parcursul lunii martie, apoi fiind prins de ramurile unui pom fructifer. Se spune că cei care își pun o dorință în timp ce-l atârnă de ramuri, au norocul că aceasta se va îndeplini. În Transilvania obiceiul este ca mărțișoarele să fie atârnate de ferestre, uși, sau chiar de coarnele animalelor domestice, pentru a speria duhurile rele.

Mai multe mituri sunt legate de obiceiul mărțișorului. În Republica Moldova povestea spune că frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat un ghiocel care a răsărit de sub zăpadă. Iarna, supărată, a chemat gerul să distrugă floarea, iar ghiocelul a înghețat. Pentru a-l salva, Primăvara a curățat zăpada, dar s-a rănit la deget din cauza mărăcinilor, iar o picătură de sânge a căzut pe ghiocel, care astfel a reînviat. Prin acest gest simbolic, Primăvara a învins Iarna și de aceea șnurul mărțișorului are culorile alb și roșu. Potrivit unei alte legende, Soarele ar fi coborât din ceruri preschimbat într-o fată frumoasă sau un fecior și a fost ținut prizonier de un zmeu. Un voinic curajos s-a luptat cu zmeul, iar în urma bătăliei și-a vărsat sângele în zăpadă. Eliberat, soarele a urcat din nou pe cer, iar natura a reînviat. În locurile unde căzuse sângele voinicului au răsărit ghiocei, ca vestitori ai primăverii.

 Semnificaţia mărţişorului

(w728)

Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.

Potrivit unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor.O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă, potrivit Mediafax.

Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.

Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu “funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor”.

 Originile mărţişorului

(w728)

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea “Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ.

Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă “ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit “trebuie să-l poarte cu demnitate”.

Când se dă jos mărţişorul

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Mărţişoarele se oferă de către bărbaţi tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite şi de către fete prietenelor, mamelor, bunicilor. În Moldova se practică obiceiul că fetele să dăruiască la rândul lor mărţişoare bărbaţilor.
Este frumos că fiecare mărţişor să reprezinte persoană căreia îi este dăruit… sau urarea care vrea să fie făcută. Un coşar poate transmite bunăstare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprimă gingăşia.

La începuturile sale mărţişoarele erau purtate la gât sau la mâna, şi erau atârnate de o cordea roşie sau de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă şi roşie, sau dintr-un fir de arnici roşu sau unul din bumbac alb.

În zilele noastre, mărţişorul se poartă o perioada de timp bine determinată şi nu mai este purtat la gât ci la încheietura mâinii sau prins în piept cu convingerea că toate dorinţele se vor împlini.

Fiecare dintre noi purtăm mărţişor de 1 Martie dar după câteva zile începem să ne întrebăm cât trebuie să-l păstrăm sau ce o să facem cu el după ce-l dăm jos.
În trecut, în Moldova şi Bucovina copii şi fetele purtau o moneda de aur sau argint legată la gât timp de 12 zile după care o prindeau în par şi-o ţineau astfel până la înflorirea primul pom sau până la sosirea berzelor. Altele agăţau mărţişorul pe un trandafir iar cu moneda îşi cumpărau brânză, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul.

Povestea mărţişorului

Odată soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor că să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele.Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarnă. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul elibera Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurand lumea. A reînviat natură, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvară. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătură de sânge se scurse în zăpadă imaculată. Muri.

De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

 Legenda mărţişorului mai spune că: Umblând cu oile prin pădure şi torcând lână din furcă Baba Dochia a găsit o pară, i-a făcut o “bortă” şi a legat-o cu un fir de aţă, asta se întâmplă într-o zi de 1 Martie şi de atunci s-a extins obiceiul. Însă despre mărţişor a început să se vorbească mai târziu, primele informaţii fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai.

Polpettone alla fiorentina
'Polpettone-di-carne-alla-Fiorentina.jpg'

Il polpettone alla fiorentina è un secondo piatto gustoso e semplice da preparare.

Può essere servito caldo, tiepido o freddo, è quindi adatto per tutte le stagioni! Ideale è accompagnarlo con un contorno di purè di patate o patate arrosto e un bicchiere di vino rosso.

Ingredienti (per 6 persone):

600 g di macinato di vitella magra
100 g di prosciutto crudo
100 g di pecorino
una cipolla piccola
una carota
una costa di sedano
un uovo
un dado da brodo
farina
olio extra-vergine d’oliva
sale e pepe
noce moscata

Preparazione:

Tritare finemente il prosciutto crudo e unirlo al macinato di vitella magra. Aggiungere al composto l’uovo, poco sale e pepe e un pizzico di noce moscata grattugiata. Dare al composto una forma allungata e leggermente schiacciata, come quella di un plumcake, e infarinarlo.

Nel frattempo far rosolare in tre cucchiai di olio, il trito di cipolla, sedano e carota. Quando  le verdure saranno colorite, mettere il polpettone e rosolarlo bene su tutti i lati.

Sciogliere in un bicchiere di acqua calda mezzo dado da brodo e versare il tutto nella pentola. Cuocere lentamente a pentola coperta, stando molto attenti a non far attaccare il polpettone.

Servirlo con il suo sughetto caldo.

Claudia Serdan- Firenze

Am avut bucuria de a participa la o seara de colinde romanesti , ce s-a tinut in orasul nostru. O cunosteam pe Claudia Serdan  doar din evenimentele ce s-au mai desfasurat in tara de adoptie  dar nu am avut placerea sa o intalnesc niciodata . Duminica , cunoscand-o pe Claudia , am avut senzatia ca o cunosc dintotdeauna. Un om simplu dar decis , o voce cu un timbru special , muzica ei care iti transmite un “tavalug” de trairi …..in plus , morosanca DOC 🙂 . Claudia , impreuna cu maestrul Vanni Stefanini , percutionist , au stiut sa creeze o atmosfera de sarbatoare si sa ne trezeasca din amortirea noastra cotidiana  in care voit ne cufundaseram.

Un om deosebit , pe care ma bucur ca am avut placerea sa il cunosc !

https://www.youtube.com/watch?v=aShMqq0dUQA

La Domenica Metropolitana,1 novembre 2015

La Domenica Metropolitana di novembre propone, come di consueto grazie al sostegno di Giotto-FILA, un ricco programma di visite e di attività dedicate al patrimonio civico e alle mostre temporanee in corso: fra queste si segnalano le proposte legate alle esposizioni Il principe dei sogni. Giuseppe negli arazzi medicei di Pontormo e Bronzino e Jeff Koons. In Florence e le iniziative centrate sui temi dell’acqua e delle fontane in età medicea, concepite e realizzate grazie al supporto di Publiacqua.
Anche la Fondazione Palazzo Strozzi aderisce alla giornata proponendo alle h11.30 l’appuntamento Parliamo d’arte, una conversazione in mostra (massimo 15 partecipanti) in occasione dell’esposizione Bellezza divina tra Van Gogh, Chagall e Fontana: l’attività è gratuita con ingresso a pagamento.

Si ricorda che tutte le visite guidate e le attività sono gratuite per i cittadini residenti nella città metropolitana di Firenze e la prenotazione è obbligatoria. All’atto della prenotazione è possibile riservare un solo appuntamento nel corso della giornata per un massimo di 5 persone.

Senza prenotazione sono gli *accessi ai Musei Civici Fiorentini.

Museo di Palazzo Vecchio (orario 9.00/19.00), **Torre di Arnolfo (orario 10.00/17.00, 30 persone ogni mezz’ora), Scavi archeologici di Palazzo Vecchio (orario 9.00/19.00, 25 persone ogni mezz’ora), Santa Maria Novella (orario 13.00/17.30), Museo Stefano Bardini (orario 11.00/17.00), Fondazione Salvatore Romano (orario 10.00/16.00), Museo Novecento (orario 9.00/18.00), Cappella Brancacci in Santa Maria del Carmine (orario 13.15/16.45, ultimo accesso ore 16.15,30 persone ogni mezz’ora).
Attenzione: le biglietterie chiudono un’ora prima dell’orario di chiusura.

*Gli accessi sono disponibili fino ad esaurimento posti per motivi di sicurezza.
**In caso di pioggia la Torre di Arnolfo resterà chiusa al pubblico per motivi di sicurezza. Sarà accessibile il camminamento di ronda.

 

Il programma è realizzato grazie al sostegno di 

logo giotto fila   Logo publiacqua_200px

 

INFORMAZIONI E PRENOTAZIONI

Da lunedì 26 a sabato 31 ottobre 2015 dalle 9.30-13.00 e 14.00-17.00 (servizio non attivo la domenica mattina). Festivi dalle 9.30-12.30
Tel. 055-2768224, 055-2768558
Mail info@muse.comune.fi.it

 

 

 

Mercatini di Natale a Firenze

Mercatini di Natale 2015 a Firenze

Dal 2 al 20 dicembre torna l’amatissimo Weihnachtsmarkt, il tradizionale mercatino di Natale tedesco in Piazza Santa Croce. Il mercatino riprende la tradizione dei classici mercatini natalizi tedeschi, nella splendida cornice di Piazza Santa Croce viene infatti ricreato un tipico villaggio natalizio con chalet di legno e tante decorazioni e illuminazioni.

Oltre 50 espositori presenteranno oggetti per il Presepe e decorazioni natalizie, idee regalo, con atrettante  proposte per il palato con espositori provenienti da ogni parte d’Italia e da molte nazioni europee che offrono i loro prodotti tipici. Una parte del mercatino offre anche i tipici prodotti tedeschi del Natale come panpepato e strudel.

Da non perdere l’8 dicembre in Piazza Santissima Annunziata la tradizionale Fierucola dell’Immacolata, l’appuntamento mensile in piazza Santo Spirito dedicato ai prodotti dell’agricoltura biologica su piccola scala, dell’artigianato manuale e della vita vernacolare. La Fierucolina di Natale si terrà sempre in piazza Santo Spirito nella giornata del 20 dicembre.

Dall’8 dicembre al 6 gennaio Largo Pietro Annigoni anche quest’anno ospiterà il Villaggio di Babbo Natale, uno spazio per grandi e piccini riservato al pattinaggio sul ghiaccio, concerti, spettacoli, street food, giochi, giostre, tappeti elastici, e un mercatino equo solidale. Tra le tante attrazioni da non perdere la casa di Babbo Natale, dove i bambini potranno incontrarlo di persona e scrivere con lui la letterina.

Dal 4 al 6 dicembre all’Obihall in calendario un appuntamento con la solidarietà: Aspettando il Natale, la mostra-mercato realizzata a sostegno della Croce Rossa Italiana. I proventi del mercato saranno destinati esclusivamente al sostegno delle persone bisognose dell’area fiorentina, servizio grazie al quale il Comitato Locale di Firenze della Croce Rossa Italiana fornisce loro abiti, alimenti e supporto economico durante tutto l’anno.

Dal 18 al 20 dicembre A Palazzo Corsini si terrà il NataleperFile (Fondazione Italiana di Leniterapia), un appuntamento di raccolta fondi, sociale e aggregativo che unisce il valore della solidarietà all’occasione di fare un regalo speciale ai propri cari. Numerosi gli espositori presenti, dai grandi brand fino agli artigiani del territorio, che devolveranno parte del ricavato all’Associazione.

Non mancheranno la lotteria abbinata alla manifestazione, con prestigiosi premi donati da importanti aziende internazionali la cui estrazione avverrà domenica 20 alle ore 18 presso il Salone del Ninfeo, nonché il Pandoro ed il Panettone, tradizionali simboli della raccolta fondi natalizia di FILE.
natale 2

1 Martie – Gand de primavara

Dupa o iarna capricioasa , prima zi a primaverii nu poate decat sa ne schimbe instant starea de spirit . Iarna nu mi-a placut niciodata …..poate din cauza frigului , a gerurilor pe care le-am trait , nu stiu , in general tot ce este legat de rece , frig , ma face sa stau deoparte . Am asteptat primavara ca pe o trezire dintr-un somn lung .. …primavara intotdeauna vine cu multe schimbari si asa este si aceasta . Incepand cu Martisorul , simbolul reinnoirii timpului si al renasterii naturii …..continuand cu 8 martie , ziua internationala a femeii , luna martie este o luna plina de evenimente , datini , obiceiuri .

Legendele spun despre martisor ca ar simboliza triumful primaverii asupra iernii …..alte  legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Mărțișorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Insasi poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: „scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul „Cu bastonul prin Bucuresti”: „…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand „farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara şi iarna. Marţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Cu mult timp în urmă, pe data de 1 martie, mărțișorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Șnurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Șnurul era fie legat la martisormana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, înfloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”.Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în directia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negreţele şi da-mi albeţele”.

 

Sfantul Stefan – traditii si obiceiuri

Sfantul Stefan, unul dintre ucenicii lui Iisus si primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, in a treia zi de Craciun, existand credinta ca acesta ii ajuta pe bolnavi si pe cei care se judeca de multa vreme.

 

sfantul-martir-stefan-22

O veche traditie spune ca de ziua Sfantului Stefan este bine sa aducem in casa icoana care-l infatiseaza pe acest martir, sfantul ajutandu-i pe crestinii care au probleme de sanatate, dar si pe cei care se judeca de multa vreme cu alte persoane.

In traditie se mai spune ca pentru sporul casei si sanatatea rudelor bolnave sau pagubite este bine ca in 27 decembrie sa daruim icoana Sfantului Stefan sau o candela noua, aprinsa.

In aceasta zi, in biserici se pomenesc crestinii care au murit in imprejurari dramatice si se impart pachete cu alimente celor care poarta numele Sfantului Stefan.

In unele zone din Muntenia se prepara Painicile lui Stefan, care au forma rotunda si sunt facute dintr-un aluat asemanator cu cel de cozonac.

Unse cu miere, aceste painici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfantul Stefan. Dupa ce se sfintesc de catre preot, la biserica, se impart de pomana copiilor saraci.

 Se mai zice ca in aceasta zi persoanele certate trebuie sa se impace.

Stefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care il urmau pretutindeni si care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte in anul 33, de autoritatile iudaice, deschizand drumul unui impresionant sir de martiri crestini, pedepsiti pentru credinta lor.

Sfantul Stefan era de neam ales si provenea din semintia lui Avraam. Numele lui este de origine greceasca – Stephanos – si inseamna “coroana”, “ghirlanda”, “cununa”. Misiunea Sfantului Stefan era aceea de a demonstra ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci in Vechiul Testament. Datorita ravnei si credintei sale, Dumnezeu l-a invrednicit cu puterea de a savarsi minuni.

Avand harul divin al minunilor, care-i insoteau adesea propovaduirile, Sfantul Stefan a starnit mania autoritatilor iudaice, care l-au chemat la judecata in fata Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzandu-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar si de faptul ca strica Legea lui Moise. In fata Sinedriului, Stefan si-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, aratand ca legea se implineste prin Hristos, adica prin Mesia, cel prezis de profeti, dar nu a reusit sa-i convinga pe judecatori, fiind alungat din cetate si lovit cu pietre.

Prabusit sub povara bolovanilor aruncati asupra lui, Stefan a avut totusi puterea ca, inainte de a muri, sa ceara iertare pentru ucigasii lui: “Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta”.

Sfantul Stefan a fost ucis cu pietre in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin.

Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau a fost scris “chiliel”, care in limba ebraica inseamna “cununa”, pentru ca el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca – Stephanos – si inseamna “coroana”, “ghirlanda”, “cununa” (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori – sub influenta straina – Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida – numele unei mucenite trecute in calendar).

 

Nasterea Domnului – Craciunul

nasterea-domnului_85206600

Craciunul , sarbatoare a familieii si bucuriei de a darui

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.

Crăciunul este unul din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericilor bizantine şi este a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. De la începutul secolului XX, este şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini, cât şi de către necreştini, cu obiceiuri specifice fiecărei ţări, de obicei în familie şi cu daruri multe.
Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, o formă de venerare a Soarelui, a luminii care biruia întunericul, care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.

Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra – zeul soarelui.

În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.

Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit că toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.

La începuturile Creştinismului, unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17 – 24 decembrie, însă obiceiul nu s-a generalizat până în secolul IV, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit chiar în septembrie şi alteori în martie.

În secolul III, era o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.

În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.

În 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.

Impăratul Iustinian a declarat ziua naşterii lui Iisus drept sărbătoare a Imperiului Roman în anul 429, Sfântul Patrick a introdus această sărbătoare în Irlanda în 461, Augustin de Canterbury statorniceste aceeaşi tradiţie în Anglia în 604, iar un secol mai târziu Sfântul Bonifaciu instituia în Germania celebrarea Naşterii lui Iisus tot la 25 decembrie. Crăciunul a pătruns în Scandinavia în 815 prin Sfântul Angsar, Sfântul Chiril a contribuit la răspândirea sărbătorii creştine în ţările slave, Sfântul Adalbert în Ungaria din 997, iar Danemarca se va creştina complet în perioada 1014-1053.
În ţările Europei occidentale, protestanţii au interzis în anumite epoci serbarea Crăciunului şi cultul sfinţilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis în Anglia această sărbătoare între anii 1649 şi 1660. Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.

Statul american Alabama a fost primul care a declarat Crăciunul drept sărbătoare legală în 1836, iar apoi din 1870 a devenit sărbătoare naţională în toate statele americane.

Biserica Catolică însă s-a opus, zadarnic, afirmării lui Moş Crăciun şi în special în anii 1950 a manifestat rezistenţă faţă de asimilarea unor mitologii populare diferite de creştinism. Fiecare comunitate de creştini a sărbătorit însă Crăciunul în funcţie de tradiţiile culturii locului şi de obiceiurile păgâne din momentul convertirii, şi aşa se face că ritualurile specifice sunt numeroase şi foarte diferite.

Cum e sărbătorit Crăciunul în lume

În Germania, în fiecare dintre cele patru duminici dinainte de Naşterea lui Iisus, se aprinde o lumânare aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi Naşterea lui Hristos.

Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.

În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea.

Olandezii îl aşteaptă pe Sinterklaas care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.

În Polonia se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea nimită Gwiazdka, mica stea.

În Rusia, de Crăciun, Moş Crăciun, numit Babuşka, este însoţit de Albă-ca-Zăpadă, umită Snegurocika, iar copiii primesc prăjituri şi jucării.

În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi care merg în cortegii de curteni, cavaleri şi muzicanţi, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera Naşterii Domnului.

În Statele Unite se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central ale sărbătorii fiind cadourile aduse de Santa Claus.

În Costa Rica, Columbia şi Mexic darurile sunt aduse de Nino Jesus, Copilul Iisus.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne (sau felinare, lampioane), păpuşi şi aranjamente florale şi cu Jizo, Moş Crăciun.

Englezii pregătesc de Crăciun faimoasa şi tipica budincă numită hakin. Încă din secolul XVII, budinca de prune se pregăteşte chiar în dimineaţă de Crăciun şi este stropită cu brandy şi se flambează la servire.