Italia: Florența l-a celebrat pe Nicolae Petrescu Comnen, mare diplomat și ambasador român
S-au comemorat sâmbătă, 7 decembrie 2018 la Florența, 60 de ani de la moartea diplomatului român, fost ministru de externe și ambasador la Vatican, în perioada interbelica, Nicolae Petrescu Comnen.
La evenimentul care a avut loc în sala de la Palaggio di Parte Guelfa, în prezența a numeroși invitați, a fost subliniată contribuția pe care ilustrul diplomat a avut-o în relațiile bilaterale și internaționale, fiind unul dintre cei care au elaborat Tratatul de pace după primul război mondial și nu numai.
Un salut din partea oficialităților locale au transmis Massimo Frattini – asesor pentru confesiuni religioase și politici interculturale al primariei din Florența și Eminența Sa Cardinal Giuseppe Betori – Arhiepiscop de Florența.
Din partea autorităților române au luat cuvântul Excelența Sa profesor universitar doctor Liviu Petru Zăpârţan – ambasador al României pe langa Sfantul Scaun și Excelenta Sa, ambasador doctor Lazar Comanescu – diplomat român și fost ministru de externe al României, care au evidențiat personalitatea lui Nicolae Petrescu Comnen ca ambasador la Vatican, ministru de externe și ambasador la Berlin.
A transmis un salut din partea Asociației Alter-Nativa și Asociația Identitate Culturală Contemporană București, Melania Cristina Cotoi – ghid specializat la Florența, organizator și coordonator al evenimentului, alături de primăria Florența. Din partea Consulatului General al României la Bologna a fost prezentă doamna Daniela Maria Dobre – Consul General.
Evenimentul a continuat cu intervenția câtorva reprezentanți, cunoscători ai vieții și activității lui Nicolae Petrescu Comnen:
– Profesor universitar doctor Alberto Basciani de la Universitatea Roma Tre, care a vorbit despre raporturile României cu Italia în prima jumătate a secolului XX;
– Lector universitar doctor Adrian Viţalaru de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași care a vorbit despre carieră și profilul intelectual al lui Nicolae Petrescu Comnen și autor al cărții „Nicolae Petrescu Comnen- Diplomat”;
– Profesor universitar doctor Simone Neri Serneri de la Universitatea din Florența, președinte al Institutului istoric toscan pentru Rezistentă și Epocă Contemporană;
– Profesor universitar doctor Francesco Guida, de la Universitatea Roma Tre;
– Profesor universitar doctor Giulio Conticelli, care au subliniat contribuția adusă de ilustrul publicist și ambasador la mișcarea de Rezistentă, scrierile acestuia în timpul șederii sale în orașul Florența, precum și contribuția sa la tutelarea internațională a bunurilor culturale și de patrimoniu.
A prezidat evenimentul Giovanni Bettarini-asesor pentru relații internaționale la primăria Florența
După amiază, a avut loc o depunere de flori și coroane iar preoții Ioan Trandafir Bobârnea, de la Parohia Florența II, Protopop de Toscana și preot Viorel Matei de la Parohia Sesto Fiorentino, au ținut o slujbă de pomenire la mormântul ilustrului diplomat, aflat la Cimitirul delle Porte Sante din Florența. Au fost prezenți, de asemenea, Marco Colangelo, consilier la primăria Florența, care a transmis un mesaj din partea primarului orașului, prof. Giulio Corticelli, precum și alte personalități locale. La depunerea de coroane au mai fost prezenți Excelența Sa, Petru Zăpârţan – ambasador la Vatican, domnul ambasador și fost ministru de externe Lazăr Comănescu, domnul profesor doctor Adrian Vițalaru .
Cine a fost Nicolae Petrescu Comnen
Figură ilustră a perioadei interbelice, publicist, avocat și diplomat, acesta și-a desfășurat o bogată activitate și s-a implicat în evenimentele acelor timpuri. La sugestia lui I.C. Brătianu, intră în diplomație, unde își aduce contribuția sa,din poziția de ambasador, la dezvoltarea relațiilor internaționale. A fost, pe rând, ambasador la Berna (1923-1928), Berlin (1928-1930), Vatican (1930-1932) și iar Berlin (1932-1938). Este chemat apoi în țară și numit subsecretar la Ministerul Afacerilor Externe, ca după puțin timp să fie numit din nou ambasador la Vatican.
În ultimii săi ani de viață se stabilește în orașul Florența, unde se dedică publicisticii. Participă și contribuie activ la evenimente, aducându-și contribuția la dezvoltarea relațiilor bilaterale și la mișcarea de Rezistentă. Pentru merite deosebite și contribuția sa, este recunoscut apoi ca cetățean de onoare al orașului Florența.
Italia: Florența l-a celebrat pe Nicolae Petrescu Comnen, mare diplomat și ambasador român